Greșeli frecvente întâlnite în post

Adesea, creștinii tind să facă mai multe greșeli alimentare, în special în perioada postului și, ca rezultat, unii chiar se îngrașă. Am decis să publicăm câteva rânduri din cartea ”365 de meniuri pentru 365 de zile”, de Floarea Damschin.

De foarte multe ori, din post ieșim mai grași pentru că fiind obișnuiți cu să mâncăm sățios – adică cu carne, cu grăsimi… ne satisfacem această senzație cu prea multă pâine și prea mult ulei ( o lingură de ulei are valoare energetică pe care o au două linguri de zahăr).

O altă problemă a (în perioada – n.r.) postului religios o constituie monotonia alimentelor consumate. Astfel – gătim, chipurile, foarte variat: ciorbă de cartofi și fasole scăzute – azi și mâine, iar poimâine – ciorbă de fasole și mâncare de cartofi!

În post avem tendința de a adăuga mai multă sare – tot pentru satisfacerea sațietății, astfel, riscul creșterii tensiunii este mare și îl dăm pe post în loc să ne gândim la sarea pe care o adăugăm mâncării. Apoi, toate alimentele conservate, ca și conservele, au mari cantități de sare, decât optimul necesar.

Băuturile răcoritoare acidulate, cele care au un procent ridicat de cafeină și cantități excesive de alcool – au capacitatea de a ne ”fura” calciul din organism , oasele încep să ne doară.

În post, dar și în afara lui – avem o altă problemă majoră – cu cantitatea de alimente gătite, cu reîncălzirea și cu păstratul la congelator. Este important să știți că – dacă timpul v-o permite – este minunat să gătiți puțin și zilnic! Sunt specialiști care consideră că o mâncare gătită – la 3 ore de la finalizarea procesului culinar este necomestibilă! Este adevărat faptul că sunt oameni care suportă digestiv o mâncare mai veche, dar sunt destui care au nevoie de mâncare permanent proaspătă.

Cu cât mâncarea este mai proaspătă și mai simplu preparată cu atât se absoarbe mai bine și este mai hrănitoare.

Un lucru deosebit de important și chiar permanent este acela de a evita amestecarea legumelor cu fructele la aceeași masă. Fructele pot fi consumate cu 2 ore înainte de de masă sau la 3 ore după masă. În cazul consumului forțat sunt anumite semne care ne spun că am greșit – este bine să ținem minte și să evităm repetarea greșelii.

Fragment din cartea ”365 de meniuri pentru 365 de zile”, de Floarea Damschin, pag. 35-36. Editura: Sfinții Martiri Brâncoveni, 2010.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.