Prima ședință a Consiliului raional Rîșcani: Procedura în caz că nu va avea loc

Rîșcani, 7 noiembrie – Prima ședință a Consiliului raional Rîșcani urmează să aibă loc vineri, 8 noiembrie, informează Consiliul raional Rîșcani. Consilierii raionali se convoacă în primă şedinţă prin hotărîre a Comisiei Electorale Centrale.

Potrivil Legii Administrației publice locale, pe ordinea de zi a şedinţei de constituire a Consiliilor raionale sunt incluse doar:

    1. aducerea la cunoştinţă a hotărîrii privind atribuirea mandatelor de consilier şi înmînarea legitimaţiilor de consilier de către reprezentantul consiliului electoral de circumscripţie sau al Comisiei Electorale Centrale;
    2. iniţierea constituirii fracţiunilor, a alianţelor, a blocurilor;
    3. iniţierea constituirii comisiilor consultative de specialitate.

Lucrările şedinţei de constituire sînt conduse de cel mai în vîrstă consilier dintre cei prezenţi la şedinţă, asistat de unul sau 2 dintre cei mai tineri consilieri dintre cei prezenţi. Ulterior, consiliul local formează organele sale de lucru (fracţiuni şi comisii consultative de specialitate) în condiţiile Legii nr. 457-XV din 14 noiembrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea şi funcţionarea consiliilor locale şi raionale.

Ce urmează în cazul în care prima ședință nu are loc

Şedinţa consiliului este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În cazul în care nu poate fi asigurată această majoritate, şedinţa se va ţine peste 3 zile calendaristice, respectîndu-se aceleaşi condiţii. Dacă nici la a doua convocare şedinţa nu este deliberativă, se va proceda la o nouă convocare, peste 3 zile calendaristice.

La această nouă, a treia, convocare, şedinţa va fi deliberativă dacă se va asigura prezenţa majorităţii consilierilor aleşi. În situaţia în care, din cauza absenţei nemotivate a consilierilor, consiliul nu se va putea întruni nici la ultima convocare, el se consideră dizolvat de drept.

Un gând despre “Prima ședință a Consiliului raional Rîșcani: Procedura în caz că nu va avea loc

  1. Pingback: Eșec: Prima ședință a Consiliului raional Rîșcani nu a avut loc | Ştiri din raionul Râşcani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.